Streamus, extensia Google Chrome care transformă YouTube într-un music player


Ascult muzică aproape în fiecare zi, așa că mereu caut câte ceva care să-mi ofere o experiență cât mai plăcută atunci când ascult muzică. Uneori ascult muzică pe 8tracks, Soundcloud, dar deseori ascult pe YouTube.

Când vine vorba de muzică, mă interesează mai puțin partea video, pentru că fac și alte lucruri în același timp. Astfel, dat fiind faptul că nu mă uit la clip, mai bine introduc doar partea audio undeva, mai ales că mănâncă destule resurse redarea unui video pe YouTube. Și uite așa am descoperit extensia Streamus pentru Google Chrome. Fiind fan Google Chrome (în ciuda nervilor cauzați de resurse mâncate excesiv), e mult mai ușor să ascult muzică în browser. Mai mult, nu descarc muzică, ci doar fac streaming de pe YouTube doar la partea audio. Deci totul e legal.

Streamus e o extensie must-have pentru ascultătorii de muzică. Interfața e simplă (vezi poza de mai sus), fiind o interfață de pe tip Material Design, așa cum se întâlnește pe Android Lollipop. Poți lua link-ul unui playlist de pe YouTube, să îl introduci în Streamus, să dai play, să creezi un playlist intern în extensie. De preferat e ca playlist-ul de pe YouTube să fie setat cu vizibilitate publică.

Dezvoltatorii vor introduce mai multe funcții pe parcurs, dar versiunea actuală e perfectă pentru mine. Extensia e lansată în 2013, dar nu sunt atât de cunoscuți, pentru că puțini sunt cei care caută câte ceva în Chrome Store, magazinul de extensii și aplicații pentru browser-ul Chrome.

Cine vrea să-i dea o șansă, să intre AICI și să instaleze extensia Streamus. După ce vă convingeți, lăsați un comentariu aici cu părerea voastră. :)


Prostituția și drogurile reprezintă România în industria cinematografică. De ce?


Weekend, plictiseală... Ce să fac eu? Să mă uit la un film. N-am găsit nimic interesant, așa că m-am rezumat la un serial nou, numit iZombie. E vorba despre o tipă ce își terminase tura de noapte la spitalul unde lucra, apoi merge la o petrecere pe un vas, unde se consuma un nou drog numit Utopium. Acest drog transforma oamenii în zombie, însă Liv, tipa de profesie medic scapă cu viață, dar deține trăsăturile unui zombie, mai ales preferințele culinare (e.g creier uman).

Liv ajunge să lucreze la o morgă, unde face autopsii și toate chestiile astea creepy, însă nu se poate abține să nu-și hrănească apetitul cu creierul fiecărui pacient. Și așa începe primul caz, primul episod... O prostituată româncă omorâtă. Asta da elucidare de caz. Unde mai pui că actrița americană care joacă rolul principal mănâncă din creier și împrumută amintiri, gusturi, dar și limba... așa că tipa ajunge să vorbească în limba română.

Toate bune și frumoase, până Liv ajunge să interogheze o prietenă a prostituatei moarte. Și aici am rămas praf, deoarece am văzut cum Liv pune o întrebare așa îndrăzneață legată de învățământul românesc și cariera porno. :)) Sună ciudat, dar nu mai bine vă uitați voi? Iată clipul mai jos.


Și acum îmi pun întrebarea: De ce naiba țara noastră apare în filme numai când e vorba de prostituție, droguri, trafic de carne vie, violuri, dar nimic lăudabil? Ce-i drept, asta cam avem în țara noastră, dar asta nu înseamnă să punem accent, că se duce dracu' reputația noastră peste hotare, nu că n-ar fi deja dusă în multe țări... Totuși, de ce fiecare film făcut în România face referire la chestiile astea? Că vine Steven Seagal, Van Damme, Cuba Gooding Jr. și care au mai fost, filmele tot aceeași poveste au. 

Ceva inteligent putem face? Un film inteligent, care să ne învețe ceva, nu doar să ne amintească mereu cât de nașpa e țara, să îți amintească de faptul că în orice secundă poți fi prins la colț de stradă și bătut, iar dacă ești femeie, să fii răpită, violată, băgată la prostituție, vândută și toate lucrurile astea dezgustătoare.. 

Un film romantic nu facem? O dramă foarte interesantă nu facem? De ce doar filme de acțiune de 2 lei?