Tastez...

Acum tastez. În continuare tastez, dar cu ce folos? Încerc să aștern gânduri unice, gânduri care să interacționeze cu cel din spatele monitorului, dar nu reușesc. Nu reușesc. Pur și simplu eșuez așa ușor, fără pic de potențial succes în ceea ce încerc să fac.

Încerc să creez unde prin care să mă conectez cu alți oameni, dar rotița cu care setez frecvența pur și simplu dă în gol. Și scoate acele sunete enervante, iar în timp ce aplec urechea cu speranța că voi auzi un strigăt, o voce, un sunet uman, speranța mea moare, inima mea bate din ce în ce mai tare, căci ajung la capătul benzii și nimic nu am găsit.

Și mă întreb de ce continui să tastez, dacă nu reușesc să mă conectez cu cineva? Să stabilesc o armonie cu mintea altuia. Da, măcar a altuia. E de ajuns un om să fie pe aceeași undă cu mine, pentru că dacă totul va merge bine, acel om va crea la rândul lui alte unde pe aceeași frecvență. Și uite așa se creează un cerc. Un cerc de oameni cu flux de informații. Un cerc de oameni care tastează la rândul lor... pentru că le-am oferit un motiv să o facă. Nu, nu le-aș schimba viețile, dar în adâncul meu aș simți o mândrie. O mândrie și o încredere de sine că nu tastez de pomană, ci cu un scop. Și asta se numește socializare. Nu un selfie, nu critică, nu vorbe aruncate în vânt de dragul de a face-o. 

Tu de ce tastezi, cititorule?

Distribuie

Articole similare